Mă numesc Gudumac Gabriel, am 24 de ani și sunt medic stomatolog. M-am apucat de BJJ acum 3 ani având mereu o înclinație spre artele marțiale. BJJ-ul este un sport ce se axează pe crearea avantajelor și utilizarea acestora față de oponent, indiferent de greutate sau înălțime. Are aplicabilitate mare în diverse situații în care este necesară auto-apararea sau dezamorsarea unor conflicte. Am ales să devin instructor la Napoca Jiu Jitsu Academy deoarece sunt mândru să fac parte și să reprezint acest club și acest colectiv, pentru tot ce mi-a oferit de-a lungul timpului. Desigur îmi place să explic și să predau tehnici pe care acum ceva timp le învățam și eu cu atenție și entuziasm.